Cine suntem noi?

Lumea e rea... nu mai există  prietenii adevărate, nu mai există  dragoste!Nu mai există  nimic...Sufletele noastre  sunt  pline  de ură.Ne urâm  aproapele nostru. Nu avem timp  să  ne vizităm  părinţii , iar  când  îi pierdem  ne dăm seama  că  nu-i mai avem. Ne place  să  facem glume  pe seama  altora,dar nu acceptăm  ca cineva să glumească  pe seama noastră.
Stabilim relaţii de prietenie doar pentru  a obţine  nişte  beneficii. Nu preţuim  timpul, nu preţuim banii.Ne bucurăm de durerea  apropelui nostru. Nu mai mergem la biserică, nu ne mai rugăm. Dacă cineva ne insultă avem grijă să-i  întoarcem înapoi. Trecem indiferenţi pe lângă cerşetori, bătrânii care stau la colţ de stradă pentru a aduna bani pentru un colţ de pâine. Iar de adevăratele valori nici nu mai poate  fi vorba. Pentru unii valorile se asociază cu  bani, lucruri preţioase, haine şi automobile scumpe. Puţini sunt cei care consideră limba română, democraţia, libertatea o valoare. Trăim într-o lume nebună...

Nuntă în Basarabia

 E sâmbătă. Afară  plouă ciobăneşte. De dimineaţă am decis să merg la film. Aproape de ora 14  ies din casă să prind un maxi-taxi. Ajunsă în staţie, ghinion , am întârziat, trebuia să  aştept cam 30 de minute. Dar m-am înşelat, în clipele următoare  în  staţie a staţionat un maxi-taxi. Fără  să  ezit o clipă, urc grăbită. În salon câţiva americani care mergeau şi ei la Chişinău , aveau o chitară pe care încercau să o acordeze. Şoferul educat şi cu un respect deosebit faţă de pasageri fuma o  ţigară şi asculta “Ruscoie Radio” .

Într-un final am  ajuns la Chişinau. Am luat un  alt maxi-taxi  pentru a  ajunje mai repede la cinematograful “Gaudeamus” , acolo  rula filmul “Nuntă în Basarabia”.

Spre  mirarea mea la casa de bilete  nu era rând. Casieriţa – o bătrână de 60 de ani.  Am întrebat-o dacă mai sunt bilete pentru filmul “Nuntă în Basarabia”. “Da , sigur că avem, costul  lor este de la 20 la 40 de lei. Dvs câte bilete doriţi? ”.  Am luat doar un bilet , filmul urma să înceapă  într-o  oră. În acest timp am mers la complexul memorial “Eternitate”, unde câteva mirese defilau în faţa soldaţilor nemişcaţi.

 Dar  cum timpul zboară repede , când privesc la ceas era deja 15.30. Cu paşi grăbiţi mă  îndrept  înapoi spre  cinematograf. În hol deja câţiva  oameni aşteptau să le  permită accesul   în sală. Câţiva  tineri  au procurat bilete chiar înainte să înceapă  filmul, două  doamne  îmbrăcate  cu  gust  şi machiate din plin  discutau la geam. Într-un colţ o domnişoară simpatică şi agitată, aştepta pe cineva. Prea atentă la ceea ce se întâmplă  în jurul meu am realizat că am rămas singură  în hol, lumea deja intrase în sală.  Grăbită mă  îndrept   şi eu acolo.  La intare mi s-a  verificat biletul, apoi d-n am-a  condus la  locul indicat. M-am făcut  comodă şi eram în aşteptare. Deşi nu erau  prea mulţi spectatori, în schimb era gălagie. Doamnele de lângă  mine spuneau că  văd  filmul pentru a-5-a oară  şi  tot nu s-au săturat...

Chiar în rândul al doilea s-a  aşezat o fetiţă alături de  mămica ei. După  câteva clipe s-a  stins lumina şi sunetul asurzitor i-a chemat pe toţi la linişte. Primele secvenţe sunt cu actorii  principali.Vlad - care-l  juca pe mire era  foarte simpatic, Vica- mireasa din film era şi ea drăguţă. Avea o talie de model şi o privire misterioasă. “De ce  mai făcut oaie?” “Nu te-am făcut oaie, ci oiţă” a urmat replica lui. Spectatorii  s-au  amuzat  copios  chiar de la prima replică. Câteva tinere din spate aveam impresia că se vor îneca de la  atâta râs.

 Deşi  uneori se auzeau nişte sunete stranii, filmul a  avut priză la  public.Am  rămas plăcut surprinşi  de naturaleţea unui actor, un oarecare Senea(Igor Caras-Romanov), care în film era unchiul miresei, deşi mai scăpa cuvinte necenzurate, şi-a  jucat bine  rolul. Scena cu petrecerea  burlacilor a stârnit  hohote de râs  în sală. Iar replica “izvinite moi deadea idiot” ne-a  făcut să  râdem până la lacrimi.

Filmul a fost interesant, chiar mi-a plăcut.Era 17.50 când  s-a  aprins lumina în sală, semn că filmul se sfârşise.Deşi aşteptam ca cineva măcar să aplaude, nu a făcut-o nimeni. Cu toţii  grăbiţi se îndreptau spre ieşire.

Am avut o zi reuşită  sâmbătă, însfârşit am văzut şi eu cum e o nuntă în Basarabia...

Victoria Bobu , actriţa care a jucat rolul miresei

Vlad Loghian , actorul care ajucat rolul mirelui

Mi-e dor

Mi-e dor de maică mea ce scumpă
ce m-aştepta în prag odată,
dar astăzi nu mă mai aşteaptă
nici în prag  şi nici la poartă.

Mi-e dor de ochii ei cuminţi,
ce-au lăcrimat mereu,
cu ei privea sus la sfinţi,
cu ei se ruga la Dumnezeu.











Mi-e dor de gura ei cea dulce,
ce cu drag mă săruta,
poveţe-mi dăruia
Doamne, mi-e dor de ea.

Mi-e dor de chipul ei blajin,
ce cu drag mă petrecea,
întodeuna era senin
şi atunci când lăcrima.

Mi-e dor de glasul ei curat,
ce ma chema duios acasă,
să profităm de timpul ce a rămas,
să discutăm puţin la masă.

Mi-e dor de braţele-i slăbite
ce strâns mă-îmbrăţişau
mereu rănite,obosite,
ce dragi îmi mai erau...

Mi-e  dor de ea întodeuna
şi ei îi este dor de mine,
opreşte Doamne, te rog clipa,
să merg să o văd acuma.

În memoria scumpei mele mame

Adevăr sau Provocare?

În toate topurile, absolut unde vreţi Republica Moldova este calificată  drept una dintre  cele mai sărace ţări din Europa. Interesant conform criterii  sunt făcute aceste topuri?
 Pot să  afirm că Moldova nu este o ţară  săracă. Vreţi argumente? Poftim...  
  Dacă Moldova e cea mai săracă ţară atunci  de unde pe străzile capitalei  circula maşini "ultimul răcnet" ?

1. Clădirile înalte, blocurile luxoase nu mai surprind pe nimeni; 
2. Oameni care se îmbracă  prin cele mai scumpe magazine de haine;
3. Nunţi bogate care ţin 3 zile şi  3  nopţi ,exact ca în poveştile lui Ispirescu;
4. Tehnica care "face tot" este omniprezentă  în casele moldovenilor;
5. Localurile de noapte întodeuna sunt pline de petrecăreţi;
6. Clinicile particulare apar una după alta; 
7. Zile de naştere ale animalelor de companie mai fac moldovenii; 
8. Topul miliardarilor din Moldova CREŞTE;                                                                                         Ar mai fi câteva lucruri  care  nu cred că merită să fie menţionate. Nu zic că  totul e alb. Nu  avem noi chiar de toate. Mai întâlnim pe la colţ de stradă cerşetori...dar  la sigur nu ei contribuie ca Moldova să fie în topul celor mai sărace ţări. Cui îi convine acest "top eronat"e altă poveste...                                       

Eh sentimente,sentimente

Ne-am cunoscut acum 26 de luni...da, da exact atât timp a trecut de la prima noastră întâlnire. Dar privirile noastre se intersectau mereu. Îmi plăcea să-l admir în taină, fără să-i spun ceva. Fac asta şi acum...la fel în tăcere!
 Tăcerea  e de aur pentru mine. Ar  fi  mai  romantic să ne privim reciproc în tăcere, decât să rostim cuvinte fără de rost. Îl admir pentru ceea ce face, îl respect. E inteligent, e carismatic, are cei mai frumoşi ochii... şi dacă mă mai gândesc ar mai fi încă câteva e... e... e...
Scriu cu emoţie aceste rânduri, deoarece  gândul  îmi zboară la el. Un lucru e cert, niciodată nu voi reuşi să-mi împărtăşesc sentimentele mele, nu că mi-e teamă de consecinţe sau de reacţia lui dar mă  gândesc că prietenia dintre  noi valorează mai mult ca orice. E prea  bun pentru  mine, e prea gingaş pentru  mine.
Eu care  uneori  gândesc  nechibzuit, eu care nu ştiu  a preţui  clipa, nu  îi  merit  pe el. Nu ştiu  cât  voi rezista privirilor sale, nu ştiu ce să fac mai departe... dar  ştiu ca viaţa ne va desparte : eu voi urma calea mea, el  va urma calea lui. Această  clipă  a  despărţirii se  apropie. Acum cât a mai rămas voi  învăţa să  preţuiesc  timpul, să mă schimb.

Dar toate astea  nu mai au nici  o  importanţă  dacă  ziua  când  ne vom despărţi pentru todeauna e tot mai aproape de noi. Dacă se va întâmpla aşa cum  îmi  spune inima, ştiu că  peste  ani  ne  vom întâlni  din  nou... poate întâmpător, poate  cu  o  ocazie, dar se va întâmpla  sunt  sigură  că  privirile  noastre  vor  fi  din  nou  împreună  dacă  inimile  noastre  nu au  reuşit  până  acum  să  formeze un tot   întreg.

 Până  una alta  pot  să  îţi  spun că :

Mi-e frică...

De  mică  urăsc  întunericul, nopţile  negre  în care  nici  luna  nu  străluceşte pe  cer. Poate  că  această fobie   mă  va urmări  toată  viaţa, dar  poate  că  nu... Acum  am o altă  teamă mai  groaznică...cea  de  a rămâne singură pe  lume.Nu vreau să îmi  imaginez  cum ar  fi  dacă aş  rămâne  singură într-o  zi.
Ar fi  o dramă  pentru mine  să  mă trezesc dimineaţa  şi  să  nu  am pe  cine saluta, sau  mai rău să nu am  cui  spune "noapte bună" . Dacă  de  întuneric mai  pot  scăpa, uite că  de singurătate  nu voi scăpa  niciodată. Ea mă urmăreşte încă  din copilărie, dar  şi  pe  parcurul  vieţii. Cel mai  mult   îmi  doresc să  am  alături  oameni dragi, prieteni  adevăraţi, a doua  jumătate. Poate  că  ultima (a doua jumătate) nu e chiar  atât de  importantă,  dar  fără ea viaţa nu are  gust.
 Cunosc  o  mulţime  de oameni care  se  simt  mai  bine  singuri, dar  nu  şi  eu. Pentru  mine singurătatea se  asociază cu moartea,deoarece  omul  care  stă mai  mereu  singur, nu  comunică  cu  nimeni  şi  în  consecinţă se  stinge  mai repede. Şi sărbătorile sunt mai luminoase  când  ai pe  cineva alături, când  ai   cui  spune "La mulţi ani" sau  un sincer "Te iubesc" .

  Mi-e  frică că  nu voi  rosti  niciodată aceste  cuvinte, mi-e frică de singurătate şi de nopţile negre...

De Crăciun

Azi  e  Crăciunul... cel puţin  pentru  mine. Aşa  am  fost educată  de mică, să  sărbătoresc Naşterea  Domnului la 7 ianuarie . În acest  an  poate  nu  am  sărbătorit  fastuos, dar   am  aşteptat  Crăciunul   cu mare  nerăbdare.Îmi amintesc cu  nostalgie  dimineaţa  Crăciunului din  anii  copilăriei  mele , care  a  devenit    deja  istorie. Mi-e   dor  de   acele  dimineţi  deoarece   era   toată  familia la   masa  de  sărbătoare.
  Pomul  de  Crăciun  era  martor  când  mami  punea  darul   pentru  mine, dar  nu  spunea   nimănui  că  l-a  pus  ea. Pregătirile  pentru  sfânta  sărbătoare  începeau  cu  o  săptămână  înainte, făceam  ordine  prin  curte  apoi   în  casă. Coceam  crăciuneii- simbolul  sărbătorii, apoi îi  puneam  la  sfânta   icoană.Ţineam  post negru  în  ultima  zi măcar.Neapărat  aprideam  candela, aveam  grijă să  stea aprinsă toată  seară  ajunului,  dar şi  în  ziua  următoare.Dimineaţa de  Crăciun  ne  găsea  la  biserică  pentru  a   asculta  Sfânta  Liturghie, apoi  ne  întorceam  acasă  pentru  a   gusta   din  bucatele  pregătite   în   ajun. Eram  în  aşteptarea   musafirilor  şi  a   colindătorilor.
 Astăzi   nu  mai  e  aşa... nici Crăciunei  nu   mai  coacem, nici  post  nu  mai  ţinem. Ne-am învăţat  să  mergem  la  market , pentru  a   procura   totul  de-a  gata. Am  pierdut  tradiţiile  din  străbuni, ne-am  pierdut   şi  minţile  mulţi  din   noi. Dacă  la  buneii  noştri  sărbătoream  Crăciunul  pe  7  ianuarie,  acum   mai  nou  îl  sărbătorim pe  25  decembrie. Până  la   urmă  nu  sunt   eu  în   drept  să-i  judec  pe  cei  care  îl   sărbătoresc  la  25  decembrie,  e    dreptul  lor,  dar  nu  vreau  să  mă  impună  pe   mine  să  fac  ca ei.
Cel  mai  interesant  este  faptul  că  Crăciunul îl  sărbătorim  de   două  ori : la 25 decembrie şi  la  7  ianuarie  iar Paştele  o  singură  dată.

 Rămân  pe  poziţia mea, până  la  sfârşitul  zilelor mele voi  sărbători Crăciunul  la  7  ianuarie, aşa  îi  voi  educa şi  pe  copiii  mei, deoarece aşa am  fost  obişnuită eu. Crăciun  Fericit  celor care cred ca  mine.