Mi-e frică...

De  mică  urăsc  întunericul, nopţile  negre  în care  nici  luna  nu  străluceşte pe  cer. Poate  că  această fobie   mă  va urmări  toată  viaţa, dar  poate  că  nu... Acum  am o altă  teamă mai  groaznică...cea  de  a rămâne singură pe  lume.Nu vreau să îmi  imaginez  cum ar  fi  dacă aş  rămâne  singură într-o  zi.
Ar fi  o dramă  pentru mine  să  mă trezesc dimineaţa  şi  să  nu  am pe  cine saluta, sau  mai rău să nu am  cui  spune "noapte bună" . Dacă  de  întuneric mai  pot  scăpa, uite că  de singurătate  nu voi scăpa  niciodată. Ea mă urmăreşte încă  din copilărie, dar  şi  pe  parcurul  vieţii. Cel mai  mult   îmi  doresc să  am  alături  oameni dragi, prieteni  adevăraţi, a doua  jumătate. Poate  că  ultima (a doua jumătate) nu e chiar  atât de  importantă,  dar  fără ea viaţa nu are  gust.
 Cunosc  o  mulţime  de oameni care  se  simt  mai  bine  singuri, dar  nu  şi  eu. Pentru  mine singurătatea se  asociază cu moartea,deoarece  omul  care  stă mai  mereu  singur, nu  comunică  cu  nimeni  şi  în  consecinţă se  stinge  mai repede. Şi sărbătorile sunt mai luminoase  când  ai pe  cineva alături, când  ai   cui  spune "La mulţi ani" sau  un sincer "Te iubesc" .

  Mi-e  frică că  nu voi  rosti  niciodată aceste  cuvinte, mi-e frică de singurătate şi de nopţile negre...