miercuri, 31 august 2011

Limba noastră cea sfântă... pentru mine este ROMÂNA

      De la mama am învăţat acest grai dulce, primele mele cuvinte le-am rostit în limba mamei . Chiar dacă în constituţie, nu avem stipulat  negru pe alb că limba oficială a statului nostru este limba română, eu declar că încerc să vorbesc limba română, la fel o fac şi prietenii mei, cu toate că uneori mai scap rusisme de genul : "pricol" , "ujasna" , "klasna".....
   Da , aceste greşeli nu se iartă, pentru că e o ruşine să trăieşti  în Basarbia şi să vorbeşti jumătate româneşte,  jumătate  ruseşte. Dar în suflet şi  în gând păstrez  limba română , aşa că  nu îi înţeleg pe cei care declară că limba română şi moldovenească sunt aceaşi limbă .
   Cu toate  regulile gramaticale, cu cratimile ei care trebuie puse acolo unde trebuie , eu iubesc acestă limbă  şi mă mândresc că vorbesc limba română . Şi cum cânta cineva : "eu nu mă las de limba noastră, de limba noastră CEA ROMÂNĂ".  Aşa să fie dragii mei.


 

sâmbătă, 27 august 2011

La mulţi ani ţara mea de dor şi doine . La mulţi ani Moldova mea.

 Cu 20 de ani  în urmă această palmă de pământ a devenit oficial INDEPENDENTĂ , DEMOCRATICĂ , SUVERANĂ . Din declaraţia de independenţă a Republicii Moldova :
 "PARLAMENTUL REPUBLICII MODLOVA, constituit în urma unor alegeri libere şi democratice,

AVÎND ÎN VEDERE trecutul milenar al poporului nostru şi statalitatea sa neîntreruptă în spaţiul istoric şi etnic al devenirii sale naţionale;
CONSIDERÎND actele de dezmembrare a teritoriului naţional de la 1775 şi 1812 ca fiind în contradicţie cu dreptul istoric şi de neam şi cu statutul juridic al Ţării Moldovei , acte infirmate de întreaga evoluţie a istoriei şi de voinţa liber exprimată a populaţiei Basarabiei şi Bucovinei;
SUBLINIIND dăinuirea în timp a moldovenilor în Transnistria – parte componentă a teritoriului istoric şi etnic al poporului nostru;
LUÎND ACT de faptul că Parlamentele multor state în declaraţiile lor consideră înţelegerea încheiată la 23 august 1939, între Guvernul URSS şi Guvernul Germaniei, ca nulă ab initio şi cer lichidarea consecinţelor politico-juridice ale acesteia, fapt relevat şi de Conferinţa internaţională „Pactul Molotov-Ribbentrop şi consecinţele sale pentru Basarabia” prin Declaraţia de la Chişinău, adoptată la 28 iunie 1991;
SUBLINIIND că fără consultarea populaţiei din Basarabia, nordul Bucovinei şi ţinutul Herţa, ocupate prin forţă la 28 iunie 1940, precum şi a celei din RASS Moldovenească (Transnistria), formată la 12 octombrie 1924, Sovietul Suprem al URSS, încălcînd chiar prerogativele sale constituţionale; a adoptat la 2 august 1940 „Legea URSS cu privire la formarea RSS Moldoveneşti unionale”, iar Prezidiul său a emis la 4 noiembrie 1940 „Decretul cu privire la stabilirea graniţei între RSS Ucraineană şi RSS Moldovenească”, acte normative prin care s-a încercat, în absenţa oricărui temei juridic real, justificarea dezmembrării acestor teritorii şi apartenenţa noii republici la URSS;
REAMINTIND că în ultimii ani mişcarea democratică de eliberare naţională a populaţiei din Republica Moldova şi-a reafirmat aspiraţiile de libertate, independenţă şi unitate naţională, exprimate prin documentele finale ale Marilor Adunări Naţionale de la Chişinău din 27 august 1989, 16 decembrie 1990 şi 27 august 1991, prin legile şi hotărîrile Parlamentului Republicii Moldova privind decretarea limbii române ca limbă de stat şi reintroducerea alfabetului latin, 31 august 1989, drapelul de stat, din 27 aprilie 1990, stema de stat, din 3 noiembrie 1990, şi schimbarea denumirii oficiale a statului, din 23 mai 1991;
PORNIND de la Declaraţia suveranităţii Republicii Moldova, adoptată de Parlament la 23 iunie 1990, şi de la faptul că populaţia Republicii Moldova, exercitînd dreptul său suveran, nu a participat la 17 martie 1991, în ciuda presiunilor exercitate de organele de stat ale URSS, la referendumul asupra menţinerii URSS;
ŢINÎND SEAMA de procesele ireversibile ce au loc în Europa şi în lume de democratizare, de afirmare a libertăţii, independenţei şi unităţii naţionale, de edificare a statelor de drept şi de trecere la economia de piaţă:
REAFIRMÎND egalitatea în drepturi a popoarelor şi dreptul acestora la autodeterminare, conform Cartei ONU, Actului final de la Helsinki şi normelor de drept internaţional;
APRECIIND, din aceste considerente, că a sosit ceasul cel mare al săvîrşirii unui act de justiţie, în concordanţă cu istoria poporului nostru, cu normele de morală şi de drept internaţional,
PROCLAMĂ solemn, în virtutea dreptului popoarelor la autodeterminare, în numele întregii populaţii a Republicii Moldova şi în faţa întregii lumi:
REPUBLICA MOLDOVA ESTE UN STAT SUVERAN, INDEPENDENT ŞI DEMOCRATIC, LIBER SĂ-ŞI HOTĂRASCĂ PREZENTUL ŞI VIITORUL FĂRĂ NICI UN AMESTEC DIN AFARĂ, ÎN CONFORMITATE CU IDEALURILE ŞI NĂZUINŢELE SFINTE ALE POPORULUI ÎN SPAŢIUL ISTORIC ŞI ETNIC AL DEVENIRII SALE NAŢIONALE.
În calitatea sa de STAT SUVERAN şi INDEPENDENT, REPUBLICA MOLDOVA:
SOLICITĂ tuturor statelor şi guvernelor lumii recunoaşterea independenţei sale, astfel cum a fost proclamată de Parlamentul liber ales al Republicii, şi îşi exprimă dorinţa de interes comun cu ţările europene, cu toate statele lumii, fiind gata să procedeze la stabilirea de relaţii diplomatice cu acestea, potrivit normelor de drept internaţional şi practicii existente în lume în această materie.
ADRESEAZĂ Organizaţiei Naţiunilor Unite cererea de a fi admisă ca membru cu drepturi depline în organizaţia mondială şi în agenţiile sale specializate;
DECLARĂ că este gata să adere la Actul final de la Helsinki şi la Carta de la Paris pentru o nouă Europă, solicitînd, totodată, să fie admisă cu drepturi egale la Conferinţa pentru Securitate şi Cooperare în Europa şi la mecanismele sale:
CERERE Guvernului Uniunii Republicilor Sovietice Socialiste să înceapă negocieri cu Guvernul Republicii Moldova privind încetarea stării ilegale de ocupaţie a acesteia şi să retragă trupele sovietice de pe teritoriul naţional al Republicii Moldova;
HOTĂRĂŞTE ca pe întregul său teritoriu să se aplice numai Constituţia, legile şi celelalte acte normative adoptate de organele legal constituite ale Republicii Moldova;
GARANTEAZĂ exercitarea drepturilor sociale, economice, culturale şi a libertăţii politice ale tuturor cetăţenilor Republicii Moldova, inclusiv ale persoanelor aparţinînd grupurilor naţionale, etnice, lingvistice şi religioase, în conformitate cu prevederile Actului final de la Helsinki şi ale documentelor adoptate ulterior, ale Cartei de la Paris pentru o nouă Europă.
Aşa să ne ajute Dumnezeu!
Adoptată la Chişinău, de Parlamentul Republicii Moldova, la 27 august 1991" .  
 sursahttp://ro.wikisource.org/wiki/Declara%C8%9Bia_de_independen%C8%9B%C4%83_a_Republicii_Moldova
    Chiar dacă majoritatea celor care au semnat declaraţia de independenţă nu mai sunt în viaţă eu le mulţumesc pentru fapta lor, le mulţumesc şi celor care au ieşit la marile adunări naţionale, le mulţumesc martirilor noştri Ion şi Doina Aldea Teodorovici  pentru câtecele patriotice care au emoţionat generaţii întregi, pot să afirm că graţie lor eu azi vorbesc şi scriu în limba lui Grigore Vieru cel care a stat de mâna  cuvântului până a închis ochii, cel care ştia să scrie   versuri despe mamă, patrie, limbă . Ce mult avem nevoie azi de ei...
   Azi ţara mea face 20 de ani . E tânără încă, e fragedă, mai are multe de învăţat. Cu toate neajunsurile, lipsurile , nebunia ei eu chiar o  iubesc , iubesc aerul, pământul de aici . Dacă alţii ar da totul ca să plece de aici în căutarea unui trai mai dulce, eu nu cred  ca asta ar fi cea mai bună soluţie. Dacă vom pleca odată cu toţii oare cui îi va rămâne "legănul coplăriei noastre" ? Îi mulţumesc mamei că m-a adus pe lume anume în Moldova .  
Moldova mea eu chiar te iubesc enorm.



Dor dureros


Azi din nou mă chinuie amintirile . Azi din nou voi merge de mână cu trecutul . Azi Tu vei veni acasă . Deja îţi simt paşii prin odăi .  Mi-e dor scumpa mea de tine şi Te iubesc  enorm enorm .

joi, 11 august 2011

Dezamăgire

    Am încercat şi eu să devin din nou studentă, doar că la master... dar nu a fost să fie! Aşa că nu am cu ce mă lăuda . De fapt poate că era să fiu admisă dacă indicam în cerere şi opţiunea "contract" dar am şi eu dorinţa de a studia la buget .
  Mă bucur pentru  foştii mei colegii care au reuşit cu brio să se încadreze în lista bugetarilor. Pe mine nu mă compătimesc, pur şi simplu e dureros să realizezi faptul că..... nu mai continui.
  Această încercare a mea nu  o regret ,  ba chiar mă mâdresc de ea. Nu mi-e ruşine că nu sunt în lista bugetarilor, cu toate că mă gândesc ce voi  face în următorul an, până la viitoare admitere! Nu voi sta cu mâinile în sân, nu voi continua să vizez să îmi văd numele în lista bugetarilor! Am planuri măreţe...
   Acum masterul rămâne pe planul doi sau chiar trei... Acum sunt în căutare, aşteptare , cerere! Nu se termină lumea cu masterul ăsta, sunt lucruri mai importante în viaţă decât să devii masterandă .
  După cum mi-a spus o doamnă care am întâlnit-o la verdict, adică la listele unde erau afişaţi bugetari  "ai mâini, ai picioare, eşti tânără bucură-te şi mergi înainte" . Aşa că în lunile următoare aşa voi face.
     P.S  Dedic acest fragment celora care mă sâcie cu întrebări de genul : "ai trecut la master la buget ? ". Iată şi răspunsul : " Nu m-am încadrat în lista fericilor masteranzi pe banii statului" .