Mesaje de la Andrei Sârbu

Ningea frumos în acea zi, probabil a fost o binecuvântare de la cel de Sus. Mă aflu la Muzeul   Naţional de Artă al Moldovei.Aici are loc expoziţia intitulată semnificativ :“Andrei   Sârbu- mesaje”  . La  6 decembrie 2010 regretatul artist plastic ar fi împinit 60 de ani, astfel la iniţiativa soţiei sale ziarista Antonina Sârbu  a fost  organizată această expoziţie .

 În sală  gălăgie, lume  multă, pictori, ziarişti, dar şi simpli spectatori . Pe pereţi sunt expuse tablori, toate colorate , toate deosebite.

Am mers să  văd  fiecare tablou în parte. Am descoperit mult galben  şi multe gutui…

Un stil neobişnuit e caracteristic lucrărilor acestui pictor. Culoarea pentru Andrei Sîrbu – este un fel de substanţă magică. Aceasta se simte în libertatea, cu care pictorul aranjează compoziţiile (de exemplu, lucrarea "Metamorfozele"). Aceste compoziţii sunt unicale după ritmică, culoare, sunt create, parcă, dintr-o răsuflare.

Mă simţeam parcă inferioară, fiind înconjurată de atâţia oameni de artă. Cu toţii priveau cu o deosebită admiraţie spre tablouri , comunicau între ei într-o limbă a pictorilor, pe care eu nu am învăţat-o.

Am auzit o discuţie la spatele meu pe care voi încerca să o reproduc :” Andrei a fost un om deosebit, dat de la Dumnezeu” da “Păcat  că nu se mai nasc oameni ca el” .

Sala Muzeului era arhiplină, dar pentru fiecare s-a  găsit un locuşor. Lumea continua să vină. Mă aşteptam că evenimentul să înceapă  cu un minut de reculegere în memoria maestrului, dar poate mai importante erau  discursurile care urmau să fie rostite.

Directorul Muzeului  Naţional de Artă al Moldovei maestrul Tudor Zbârnea  a menţionat : ” Un artist trebuie să fie  o stea, Sârbu este o stea care rămâne în constelaţia noastră ” .

Au urmat şi alte discursuri dar cel mai tulburător a fost cel rostit de  scriitorul Mihai Poiată: ”Deşi era de statură mică, el vedea departe, îl auzeau doar cei care doreau să-l audă. Andrei a trăit în subsoluri, acolo  a fost casa lui, bucătăria , atelierul dacă vreţi. Pictura  a fost viaţa sa. ”

Pe parcursul  discursurilor Antonina Sârbu, lăsase capul în jos. Era pusă la cea mai grea încercare , cea de a retrăi  din nou  sentimentul de durere. Cu greu îşi stăpânea lacrimile. A  avut puterea să rostească câteva cuvinte :“Vă mulţumesc  tuturor  pentru  prezenţă , vă felicit cu ziua României”. 

În final  am aplaudat cu toţii, eu am aplaudat creaţia maestrului, unii discursurile rostite, alţii se grăbeau spre ieşire…