Dacă ar fi să pot întoarce timpul înapoi aş sta doar la căpătâiul mamei mele. După ore aş fugi ca Fugilă numai la ea. Mama era cea mai dragă şi scumpă fiinţă din viaţa mea. Ea a făcut din viaţa ei un om, şi un om în viaţă, care sunt eu.
Dacă ar fi să-i mai aud încă o dată la telefon dulcea-i voce care mă întreba : ” Pe unde îmi umbli fata mea?” , aş fi fericită. Mama mea a fost un om minunat, în primul rând că m-a iubit enorm şi mi-a oferit dreptul la o familie fericită, în al doilea rând pentru că mi-a cultivat cele mai frumoase sentimente, în rândul al treilea că şi-a iubit chiar şi duşmanii, şi în final, că ea i-a ajutat pe cei nevoiaşi.
Stau şi mă gândesc acuma, cine mă va mai întreba dacă vreau un terci cu miere sau un terci cu zahăr. Ea nu era doar un om, a fost un om cu literă mare, o doamnă stimată de cei din jur . Am fost fericite împreună deoarece semanam ca două picături de apă , atât la chip, cât şi la caracter. Nu mi-a fost dat să mă bucur de prezenţa ei alaturi de mine. Ea se ruga la Dumnezeu să-i dea o moarte frumoasă ,dar moartea a luat-o prea repede cu ea.
Dacă ar fi să merg la cei care au lăsat-o singură în ultima ei noapte le-aş spune următoarele: ”Să nu mai vedeţi lumina soarelui niciodată”, dar nu vreau să-i pătez memoria şi ştiu că dacă voi face acest lucru ea de acolo din Cer mă vede şi se va supăra pe mine că nu am ţinut cont de cuvântul ei care îmi spunea că e mare păcat să blestemi pe cineva. Bună, foarte bună , prea bună, de aceea de multe ori unii profitau de această calitate a ei. Ce mă fac eu fără ea? acum când am cea mai mare nevoie de un suflet ca al ei alături...
Dacă ar fi să am câteva picături de apă vie de la Sfânta Miercure aş învia-o pe mama. În acea neagră zi a plâns şi cerul, azuriul căruia îl admira deseori. Era un om cu un fin simţ al umorului deoarece îi spunea pisicului nostru:”Mănâncă bine, Înălţimea Ta”... Mama se regăsea doar în sânul naturii, pentru câteva clipe de meditaţie. Iarna ieşea afară pentru a admira diamantul zăpezii.
Dacă aş putea întoarce câţiva ani înapoi l-aş citi mamei pe J.Bart , m-aş opri la următoarea secvenţă:”Frumuseţea se dezlănţuie , cu aşa năprasnică iuţeală că m-a surprins cu toate pânzele întinse”. Mama în gândurile ei a călătorit pe crugul soarelui nemişcător .Cât nu aş da să o mai aud citindu-l pe Cojbuc: “Mai trăi-voi primăveri\Să îmi văd turmele şi câinii. Musafirii noştri îi spuneau că este o mare ospitalieră, pe toţi îi primea şi petrecea călduros.
Dacă ar fi să merg şi eu acolo sus aş vorbi ore în şir cu mama, aş ţine-o de mână, i-aş săruta ochii mari, i-aş culege cele mai frumoase flori .
Sângele apă nu se face şi chiar dacă ea nu mai este cu mine, pururea îi voi păstra vie amintirea.
Doamne, cât aş vrea ca mama să-mi spună: „ Te cert tare şi te dojenesc pentru că te iubesc, puiul meu”.Doar ea ştia să să pregăteasacă povidlă delicioasă din prune cu care îmi îndulcea dimineţile de iarnă. O, ce dulce a fost mama mea.Acum am constatat faptul că chiar în inima oraşului, cel mai adesea nu există inimă, oamenii fiind lăsaţi să se stingă fără lumină.
„ Mi-e dor de maica mea cea mică,
ce m-aştepta în prag odată,
dar azi nu mă mai aşteaptă,
nici în prag şi nici la poartă”.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu