A fost odată prin ani 1960 o instituţie “Moldova Film” . Aceasta este şi acum în 2011 doar că nu mai este aşa cum era pe timpuri. Din totă faima şi nebunia bună am rămas doar cu clădirea, să nu uităm că avem lăsate ca moştenire nişte filme extraordinare.De ce am menţionat anul 1960?
Deoarece anume în această perioadă acolo se petreceau lucruri interesante, se muncea în sudoarea frunţii, se filmau filme. Dar acum din păcate nu se mai montează filme, nu se mai aud aplauze la replici, nu se mai aud ţipetele regizorilor.
Am avut ocazia să vizitez această instituţie. De câte ori treceam cu maxi-taxiul pe lângă ea, mă gândeam în sinea mea :”oare într-o instituţie atât de mică, într-o cladire atât de simplă ca proiect” s-au născut „ atâtea filme bune, care ne-au adus premii, ne-au bucurat ochiul, ne-au făcut să râdem şi să plângem alături de actori?
Intrată în holul instituţiei parcă aşteptam să văd altceva...mai multă lumină, mai multă gălăgie, mai mult lux chiar. Nu a fost să fie . În imaginaţia mea interiorul arăta altfel, credeam că acolo este o reparaţie la cele mai înalte standarde.
Dar m-am bucurat să văd chipuri de tineri actori, regizori care defilau pe acolo . Erau atât de simpatici...
Apoi am vizionat în unul din studiori filmul “Lăutarii”. Într-o sală rece şi întunecoasă. Filmul a fost extraordinar, dar atmosfera în sală era apăsătoare. Datorită acestui fapt mi-am răspuns la banala mea întrebare :”de ce oamenii de artă răcesc mereu” iată şi răspunsul : deoarece lucrează în condiţii mai puţin jalnice.
De ce la “Moldova Film” nu se mai monteză nimic ? Nu avem actori buni?… nu prea cred. Actori sunt şi încă foarte buni.
Nu avem recuzită ? Păcat...este şi asta. Dacă le avem pe toate ce ne mai trebuie ?
Finanţarea, sponsori, grija statului … de asta avem nevoie. La noi bani se găsesc pentru orice, dar pentru cultură, artă care sunt o NECESITATE , nu avem bani. Cluburi de noapte şi sărbători prosteşti, uite pentru ele se găseşte totul , dar pentru ceva care ar lecui mintea noastră nu sunt bani.
Propun câteva soluţii care ar schimba un pic situaţia :
- La toate cinematografele din Chişinău aş promova filmele noastre , cu actorii noştri dragi, dar nu filme străine care nu au nimic cu cultura noastră.
- În locul unor panouri care costă mii de lei şi care reclamează alcoolul adică nu ne învaţă nimic bun, aş monta panouri cu scene din filmele noastre, cu ai noştri ;
- Aş mobiliza oameni într-o strângere de fonduri pentru cultură. Pentru că aşa ne-am învăţat noi să fim împinşi pe la spate că să mergem înainte;
- Avem oameni de afaceri în Rm, milionari chiar. De ce nu ar investi ei , dacă tot au de unde ?
- La tv(în special la cea naţională) aş promova mai mult filmele noastre , asta acum nu prea se face;
- Aş organiza “ziua uşilor deschise” , unde lumea ar veni să vadă singură cum se lucrează acolo, cu ce s-au filmat filmele.
Partea a-II-a
Stau şi mă gândesc care ar fi trei cuvinte care ar caracteriza negativ moldovenii :
1) Invidioşi ;
2) Mândri ;
3) Naivi.
Dar să nu fiu rea ofer şi o caracteristică pozitivă :
1) Muncitori ;
2) Inteligenţi
3) Creativi;
4) Frumoşi .
Doar că nu despre asta e vorba. Vreau să spun că noi ne dăm în vânt după filmele străine, le descărcăm de pe toate siitu-rile posibile, le privim de câteva ori, mai bocim la ele, mai ales la cele indiene. Nu zic trebuie să vedem şi altceva ...dar cu măsură.
Tot noi umplem casa de afişe cu actori străini, dar pe ai noştri nici nu-i cunoaştem .
Sinceră să fiu nu prea am uzit ca tinerii noştri să-şi povestească cu emoţie un film realizat la studioul nostru naţional , sau poate că nici nu privesc ei astfel de filme .
Sunt absolut sigură că despre filmele noastre am putea vorbi la nesfârşit, asta în cazul în care le-am urmărit, dar dacă nu am făcut-o până la vârsta noastră RUŞINE să ne fie.
Mie una îmi palc la nebunie filmele noastre, unele le-am văzut şi revăzut cu drag când aveam ocazia. Chiar ai ce învăţa de la ele . Unele scene mai intime în care actorii se sărută, sunt atât de delicate, încât mă emoţionează.
Dar nici eu nu am văzut multe filme. Îmi aminrtesc pe când eram în clasa a –II-a , am urmărit pentru prima dată filmul “Tunul de lemn” .
Atunci nu am înţeles multe din el, dar mi-a plăcut atât de mult naturaleţea şi profesionalismul regretatului actor Vasile Tăbârţă (aici e actorul principal). Un alt film este : ”Cine arvoneşte, acela plăteşte” . Are o morală filmul ăsta . Nu e doar o comedie. În viziunea mea morala ar fi : “Frate, frate dar brânza e cu bani” . Aici am în vedere momentul când finul vindea purcei la piaţă şi de el s-a apropiat naşul lui de cununie, el s-a purtat atât de sus cu el, parcă nici nu-l cunoştea, a fost chiar lacom cu naşul .
Vreau să ajung zilele în care să văd că la studioul “Moldova Film” se munceşte, reânvie arta cinematografică.
Haideţi să mâncăm mai puţin, să bârfim mai puţin şi să privim filmele noastre . Dacă dorim cu adevărat acest lucru , le putem găsi. Cine vrea ceva cu adevărat, caută până găseşte ce-i trebuie.
Să ţinem cont de faptul că actorii noştri basarabeni sunt nu mai puţin talentaţi, mai frumoşi , decât cei străini.
Să mai aprindem câte o lumânare în memoria celor care nu mai sunt : Emil Loteanu ; Grigore Grigoriu ; Vlad Ioviţă . Să le păstrăm vie memoria .
Să ne întoarcem cu faţa spre cultură, artă. Să renaştem din nou. Ajunge cu indiferenţa... Vă îndemn să promovăm şi să cunoaştem cinematografia naţională.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu