E sfârşit de săptămână. Mulţi dintre noi îşi fac planuri pentru week-end , alţii îşi amintesc seara precedendă petrecută în “inima Capitalei” sau în localurile de noapte, că dă mă rog odată-n an sărbătorim Hramul Oraşului. Noi însă studenţii anului 3 ai Facultăţii de Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării am stabilit din timp, să vizităm 4 mănăstiri din raionul Călăraşi.
Am aşteptat această zi toată săptămâna. Chiar de dimineaţă ştiam că voi avea o zi reuşită. M-am trezit repede, fără să îmi fie lene. În căutare de linişte şi pace sufletească las în urmă toate problemele, gândurile , îmi fac semnul crucii şi ies găbită din casă.
Ajunsă în staţie, urc în microbusul aglomerat de călători supăraţi şi somnoroşi, nici nu aveai cu cine schimba o vorbă. Şoferul conducea cu viteză excesivă, dar nimeni nu-i reproşa nimic. În jumătate de oră am ajuns la Chişinău, şi în alte 15 minute în faţa Universităţii. Eram singură, colegii mei urmau să ajungă şi ei. Dar cum nu pot sta eu locului, intru în Universitate, să văd poate s-a schimbat ceva peste noapte. Între timp colegii mei se adunau câte unul. Erau cu toţii parcă mai luminaţi la faţă. După ce am colectat banii ,am urcat gălagioşi în microbus, fiecare şi-a ales locul. Profesoarele au ocupat primule scaune, îndrăgostiţii au ales ultimul scaun. Colega mea Victoria , s-a aşezat la geam, locul de alături l-a păstrat pentru mine. Am aşteptat câteva minute şi în cele din urmă am pornit la drum. Îngân un “Doamne ajută” şi continui discuţia cu colega mea. Din microbus admiram fascinată arborii şi coloritul toamnei. În cele din urmă se aude o voce :»”Gata am ajuns..”. Coborâm câte unul. În faţa noastră o poartă deschisă. Fetele îşi acoperă capul la intrare.
Ora 10.50. Mănăstirea de maici , Răciula
De la intrare fetelor li s-a dat câte o fustă, aşa e regula acolo.Cu mare greu am îmbrăcat-o, mă grăbeam să nu pierd urma colegilor. Impresionată de florile din curtea mănăstirii, şi de căsuţele maicilor ajung în faţa unei biserici mari galbene, cu un lacăt mare la uşă. Am aşteptat câteva minute, ca maica stareţă să ne deschidă. Intrând în biserică am simţit o linişte şi o pace. Am cumpărat cu toţii lumânări , iconiţe, unii tămâîe şi mir. Ne-am închinat în faţa icoanelor, am lăsat câte o luminiţă şi cu aceiaşi linişte am ieşit cu toţii din biserică. La fântâna din curtea mănăstirii am facut câteva poze de grup. La ieşire m-am întors să îmi fac semnul crucii, să îi mulţumesc Domnului pentru că m-a condus spre această mănastire.
Ora 12.15. Muzeul “Casa Părintească”, satul Palanca
În faţa noastră o poartă mare de lemn. D-na Tatiana, stăpâna ne întâmpină ospitalieră. De la prag ne încălţăm în nişte ciupici, aşteptăm invitaţia înăuntru. . Pe măsuţa de afară era o farfurie cu învârtită rumenă, şi alta cu mere roşii. Am intrat înăuntru , eram prea mulţi pentru o casă atât de mică dar am reuşit fiecare să ne găsim câte un locuşor. Până şi aerul din casă era deosebit, erarm înconjuraţi de atâtea obiecte unice, costume naţionale, fotografii vechi, un pian, lada cu zestre, cântecele martirilor noştri Doina şi Ion Aldea Teodorovici... toată istoria era acolo!
Am aflat cu stupoare că obiectele care se aflau în muzeu,deşi au aparţinut pe bună dreptate familei Popa, cu greu d-na Tatiana le-a adunat, pentru a le păstra cu sfinţenie. Am servit o felie din învârtita cu dulceaţă de trandafir, în geantă am luat un măr. Am mai rămas câteva minute pe teritoriul muzeului, în faţa noastră s-a deschis un peisaj unic... o pădure mare. „Ce frumos au exclamat toţi!
Bisericuţa de lemn şi clopotele de pe teritoriul muzeului au fost martori la sesiunea noastră foto. Plini de energie am părăsit şi acestă destinaţie, cu gândul că vom mai reveni vreodată.
Ora 14.00. Mănăstirea de călugări , Hârjăuca
Drumul ce duce spre ea trece peste dealul cel mare din apropierea gurii Sipoteni. Potrivit cercetătorului P. Crusevan, mănăstirea a fost întemeiată în anul 1740. De frica tătarilor, ascunzătorile din codri din jurul mănăstirii adaposteau mulţi fugari. Un bătrân, Teodosie, le-a făcut acestora o casă de rugăciune. După ce vremurile s-au mai liniştit, a venit prin aceste locuri un ieromonah, Varsonufie, care cu ajutorul dat de un boier Miculiţa. a făcut câteva chilii, iar în locul casei de rugăciune - o biserică de lemn.
Curtea este deosebită,biseica este din piatră cafenie, având cupole albastre. Altarul din biserică m-a impresionat, nu am mai văzut niciodată unul ca la Hârjăuca. Linişte şi pace asta e în sufletu meu acum!
Ora 14.50. Mănăstirea de călugări , Hârbovăţ
Situată, pe valea râului Ichel,. Mănastirea a fost întemeiată în 1730 de către boierul Constantin Carpuz. Însă după părearea unor istorici, mănastirea a fost întemeiată în veacul al XVII-lea de către câţiva călugări fugari, veniţi din mănăstirea Bersan (Podolia), iar numele ei ar proveni de la unul din cei dântâi călugări - Ioanichie. Aici se păstrează vestita icoană făcătoare de minuni a Maicii Domnului, "Gârbovita", dăruită în 1790 de soţia colonelului rus Nicolae Albaduev, ucis de un cal în poarta mănăstirii.
Părintele Echim a ţiniut să ne povestească câte ceva. Noi,îl asculatm cu atenţie, dar gândul imi era la icoanele luminate ale sfinţilor pe care le văzusem în biserică. Deşi venisem în casa Domnului şi aici timpul nu e veşnic. Entuziasmată şi plină de pozitiv părăsesc şi acesta mănăstire.
Ora 15.55 Mănăstirea de maici Frumoasa
E mai mult decât frumoasă . Asezată pe o colină înclin ată, înconjurată din toate părtile de dealuri împădurite şi cu vedere deschisă spre miază-zi, de unde se văd frumoasele coaste cu dumbrăvi şi grădini bogate din valea Ichelului, ea poartă cu drept un nume, care corespunde cu reailitatea”, - scria la 1919 arhimandritul Visarion Puiu.
Flori de toate culorile,o curte îngrijită, maica Andreea ne conduce în micul magazin ,să luam câteva lumânări pentru a le aprinde în la sfintele icone. Îmi era frică să intru în biserică, nu vroiam să stric liniştea divină din interior. Am fost martori la slujba de seară, vocea caldă a maicilor m-a lăsat fără cuvinte. Câteva colege au îngenuncheat. Tot aici ne-am aplecat frunţile pentru a primi Sfântul Mir. Am petrecut mai mult timp aici.Dar la ieşirea din Sfântul Lăcaş, ne-a tăiat calea o pereche de tineri frumoşi, înoşiţi de nănaşi şi rude care au venit să-şi jure iubire veşnică în faţa lui Dumnezeu. “E semn bun” mi-a spus cineva!
Am trecut şi pe la muzeul Mănăstirii, unde se păstrează cu grijă lucruri inestimabile,şi aici menţionez cărţi bisericeşti vechi,veşmite de preoţi,obicte de uz casnic, şi o carte de impresii. Şcoala Teologică de Iconografie şi Mozaic „Sfântul Ioan Damaschin” , unde studiază băieţi după clasa a-9-a,i-am surprins pictând,erau atât de concentraţi. Maica Andreea ne-a povestit cum trece o zi la mănăstire:”Acum e toamnă , avem de cules poama,avem mult de lucru, la noi fiecare îşi are lucrul sau cineva are grijă de bucătărie, cineva stă la magazin”. Se lăsase seara, trebuia să ne întoarcem acasă. Maica Andreea ne-a servit cu struguri şi mere, pe care i-am împărţit între noi. Înainte de a urca în microbus am privit odată spre mănăstire, cine ştie când o voi mai vedea…
M-am aşezat la locul meu, şi încercam să îmi amintesc unele detalii din pelerinajul nostru. Nici oboseala nu o mai simţeam. O colegă m-a sevit cu o plăcintă gustoasă.
A fost o zi plină de evenimente pentru noi. O zi în care am fost mai aproape de Dumnezeu, am meditat în linişte, am uitat de probleme. A fost o zi reuşită,unică. E păcat să afirmăm că nu avem locuri frumoase în Basarabia, avem dar nu ştim să le valorificăm.
Ajunşi la Chişinău , ne-am împrăştiait pe la casele noastre pentru a înveşnici pe o coală de hârtie ziua care a trecut deja în istorie!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu